Despre mine
Am călătorit cu peste 100 de elevi în timp și i-am ajutat să înțeleagă mai ușor și logic istoria și să obțină rezultate excepționale la bac!
Salutare! Eu sunt Corina, meditator de istorie și fondatoarea cursului Istorie de 10.
Pasiunea mea pentru istorie a izvorât încă din clasele gimnaziale când rămâneam acaparată de modul în care profesorul meu ne prezenta lecțiile. Totul se desfășura asemenea unui basm disney, cu prinți și prințese, regi și regine, unii cu un final fericit, alții… din contră.
În clasa a X-a, m-am hotărât că voi fi ghid turistic și le voi prezenta turiștilor mici bucăți din istoria poporului nostru. Eram fascinată de gândul că voi păși pe pardoselile pe care regii și reginele României au călcat acum câteva decenii.
Începusem să citesc tot mai mult, să caut informații despre istoria noastră și cel mai mult mă pasionaseră perioada monarhiei. Țin minte și acum momentul în care intrasem pentru prima dată în Castelul Peleș și descopeream la fiecare pas câte o firimitură de istorie. Eram complet fascinată de tot ce vedeam și auzeam.
În clasa a XII-a, din păcate, lucrurile se schimbaseră drastic din cauza modului în care profesoara îmi prezenta lecțiile. Scriam două ore încontinuu și nu înțelegeam nimic.
Simțeam cum pasiunea mea pentru istorie este frântă la fiecare oră, în loc să înflorească…
Cu toate acestea, nu am renunțat și am continuat să caut modalități și soluții prin care să învăț mai ușor și să știu să rezolv corect un subiect de bac.
Pentru început mi-am structurat materia în ordine cronologică pentru că am înțeles că istoria este o poveste. Iar orice poveste are un curs logic și cronologic al evenimentelor. Gândește-te dacă ai citi o carte și ai începe să citești un capitol de la jumătate, apoi mai citești unul de la final, te întorci la jumătate și tot așa… la final nu vei mai înțelege nimic! Așa este și la istorie. Dacă nu aș fi învățat totul cronologic, nu aș fi reușit niciodată să rețin materia!
Ulterior mi-am structurat informațiile în funcție de tabele, diagramare și perioade istorice. Am încadrat fiecare eveniment într-un secol și am căutat asemănări între informații pentru a le reține mai ușor.
Și am reușit!
Am obținut nota 10 la istorie și media 9,46 la bacalaureat.
În urma rezultatului obținut și a pasiunii mele pentru istorie, am fondat cursul Istorie de 10 pentru toți elevii care urmează să susțină examenul de bacalaureat.
Mi-am dat seama că mulți elevi trec prin ceea ce am trecut și eu. Multe informații și detalii din care nu înțeleg nimic, mulți ani de reținut și unde mai pui că subiectele de bac par aproape imposibil de rezolvat, în special eseul.
Tocmai de aceea am pus bazele cursului Istorie de 10, un program avansat de pregătire pentru bacalaureatul la istorie în care am creat materiale structurate, șabloane pentru subiectele de bac și lecții video în care am explicat toată materia de bac asemenea unei povești fantastice.
Astfel, am călătorit cu peste 100 de elevi în timp și i-am ajutat să înțeleagă mai ușor și logic istoria și să obțină rezultate excepționale la bac!